
Flori Crangă
Mai mult decât meditații. Construim rezultate!
Bună! Sunt Flori, profesor de Limba Română și Limba Engleză, cu peste 13 ani de experiență în educație și pregătirea elevilor pentru examene. Sunt absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din București, cu Master în Didactică. Am predat atât în școli și licee din învățământul de masă, cât și elevilor cu deficiențe și nevoi educaționale speciale. Am urmat și un curs în cadrul FPSE, dedicat lucrului cu copiii cu deficiențe. Pun accent pe explicații clare, practică și metode adaptate!

Despre mine
Ce îți ofer la Limba Română?
De la clasa a IV-a până la clasa a XII-a
Lucrez cu elevi de gimnaziu și liceu, dar și cu adulți care își doresc să își îmbunătățească nivelul de limba română. Lecțiile sunt adaptate vârstei, nivelului și obiectivelor fiecărui elev, fie că este nevoie de consolidare, recuperare sau aprofundare.
Pregătire pentru examene și admitere
Ofer pregătire pentru Evaluarea Națională, Bacalaureat, Admiterea la Facultatea de Drept și admiterea la Școala de Ofițeri / MAI. Lucrăm structurat și practic, cu explicații clare, exerciții și modele de rezolvare, astfel încât elevul să capete siguranță și să obțină rezultate bune.
Gramatică, literatură și redactare
Pun accent pe gramatică, literatură, exprimare și redactare, astfel încât noțiunile să fie înțelese și aplicate, nu doar memorate. Am creat o culegere proprie de aproximativ 400 de pagini, destinată elevilor de gimnaziu, care îi ajută să învețe pas cu pas să redacteze compuneri narative și descriptive, caracterizări, rezumate, pagini de jurnal, scrisori și texte poetice și epice.
Ce îți ofer la Limba Engleză?
De la clasa a IV-a până la clasa a XII-a | Nivel A1–B2
Lucrez cu elevi de la clasa a IV-a până la clasa a XII-a, de la nivel începător A1 până la B2. Lecțiile sunt adaptate nivelului și obiectivelor fiecărui elev, fie că are nevoie de sprijin la școală, consolidarea cunoștințelor sau pregătire pentru examene.
Gramatică și vocabular
Explic gramatica și vocabularul într-un mod clar și accesibil, cu multe exerciții și exemple practice. Pun accent pe înțelegerea regulilor și pe folosirea lor corectă în contexte reale, nu pe memorarea mecanică.
Speaking și comunicare
Ofer și ședințe de Speaking, însă acestea sunt construite în strânsă legătură cu gramatica. Pentru a putea vorbi corect și cu încredere, identificăm mai întâi structurile gramaticale pe care nu le stăpânești, le înțelegem și apoi le aplicăm în conversație.
Ce îți ofer la Matematică?
Clasele V–VII
Ofer ședințe de pregătire la matematică pentru elevii din clasele a V-a până la a VII-a, adaptate nivelului și ritmului de învățare al fiecărui elev.
Înțelegere și consolidare
Pun accent pe înțelegerea logicii din spatele exercițiilor, consolidarea noțiunilor de bază și dezvoltarea unui mod de gândire matematică sigur și organizat. Explicațiile sunt clare, iar exercițiile sunt alese în funcție de dificultățile și nevoile elevului.
Pregătire suplimentară, nu rezolvarea temelor
Ședințele sunt dedicate învățării și consolidării materiei, nu rezolvării temelor pentru școală. Obiectivul este ca elevul să înțeleagă metoda de lucru și să poată rezolva singur exercițiile, dobândind treptat mai multă încredere și autonomie.
De ce eu pot fi profesorul tău potrivit?
Experiență: Peste 13 ani în educație.
Flexibilitate: Lecții adaptate fiecărui elev.
Răbdare: Explicații simple, clare, pas cu pas.
Prețuri
Sedinte individuale
Limba română: 130 lei / 1h si jum
Limba engleză: 100 / 1h
Matematică: 100 / 1h
Recenzii
- O recomand cu drag pe doamna profesoara! Ma ajuta mult sa ma pregatesc pentru Bac , explica foarte bine materia si imi ofera multa incredere in mine. Este calma , intelegatoare si sunt multumit de cum se desfasoara orele.M
Mihai
17 octombrie 2026
- Suntem foarte multumite de colaborarea cu dna Flori!Dupa doar 5 sedinte de pregatire la lb romana,sunt deja schimbari in bine si progrese vizibile.Doamna Flori explică foarte clar, cu multă răbdare și profesionalism, reușind să facă materia mai ușor de înțeles. Îmi place foarte mult faptul că se lucrează în paralel atât pe gramatică, cât și pe literatură, astfel încât pregătirea pentru Evaluarea Națională din clasa a VIII-a să fie cât mai completă.JG
J. G.
16 octombrie 2026
- Recomand cu căldură! A reușit să o atragă pe fetița mea către matematică ! Explică foarte bine și copilul are mult mai multă încredere în forțele proprii acum!MF
M. F.
16 octombrie 2026